Episodul 3 – Georgiana & Alfred

Nepătrunsul, neînțelesul
Absolutul existent în
Coincidențe, întâmplări, minuni
Dintre care cea mai mare, tu Un
Chip despărțitor a două sfere antinomice
Tot în pereche asemenea nouă care
Contemplăm
Corporalitatea uimirii transpusă în corpuri lirice.
Amintirea începutului nostru e originea transcendentului,
Niciodată n-o vei privi în inima ta spunând c-ai înțeles-o,
N-o vei omorî în cunoaștere demistificatoare, paradisiacă, neînălțătoare
Vei crea, vei proteja, vei fi mama noastră
Vom crea, vom proteja, vom fi mama noastră
Iar acest adevăr iminent al aprioricului
Iar această maieutică, practica sufletelor noastre
Legate strâns de tot ceea ce suntem prin celălalt
Se regăseşte în mâinile ce se îngrămădesc şi frâng una în cealaltă,
Transpirând cu regăsirea degetelor noastre care,
Împletindu-se,
Se polenizează.

Aceste gânduri transpuse în versuri de Georgiana completează peisajul emoțional – și emoționant deopotrivă – pe care l-am observat cu atenție în tot acest timp petrecut cu ei. Acest peisaj emoțional – atât de evident pentru mine – a fost compus din lumină lină, culori, umbre, stropi de ploaie, cântec de păsări, miros de pământ ud, îmbrățișări, priviri, gesturi delicate și suflete calde. Totul a fost exact așa cum trebuia să fie.

muzica © Sergey Cheremisinov

Add a comment...

Your email is never published or shared. Required fields are marked *

Episodul 2 – Mihaela & Vladut

După toate formalitățile legale în ceea ce privește ceremonia civilă, împreună cu Mihaela și Vlăduț am pășit pe drumul pe care Mihaela l-a străbătut de mai multe ori în copilăria ei. Atmosfera creată de zăpada așternută, de ceața care își înfățișa prezența iar apoi se retrăgea discret, de mirosul de brad și de mirosul umed lăsat de ploaia mărută care ne-a oferit peisajul complet al timpului petrecut împreună acolo; toate acestea au fost mirifice. Acești minunați tineri au fost nemaipomeniți iar eu am avut prilejul de a observa cele mai sincere zâmbete și cele mai călduroase îmbrățișări din acea zi.

Add a comment...

Your email is never published or shared. Required fields are marked *

Episodul 1 – Georgiana & Calin

Ca să ajungem la mirosul de ploaie întâi trebuie să trecem prin mireasma aerului proaspăt de munte presărat cu arome tari de zăpadă. Munții nu doar că i-au așteptat pe Georgiana și Călin, ci i-au îmbrățișat cu pătura albă și rece. Atmosfera a fost grozavă, ea fiind întreținută atât de peisajul oferit de natură cât și de bucuria celor doi tineri de a fi împreună într-un loc și moment deosebit.

Add a comment...

Your email is never published or shared. Required fields are marked *